Reacțiile electrozilor, căile de impurități, pasivarea anodului și controlul calității catodului
1. Prezentare generală a electrorafinarii cuprului
Rafinarea la foc a cuprului produce în general cupru blister care conține 99,0%–99,8% Cu. În electrorafinare, acest cupru este turnat în plăci anodice și aranjat alternativ cu plăci catodice permanente din oțel inoxidabil în celule electrolitice umplute cu o soluție apoasă de sulfat de cupru și acid sulfuric. Sub curent continuu, cuprul și metalele mai puțin nobile se dizolvă din anod în electrolit, în timp ce metalele prețioase împreună cu seleniul și telurul rămân nedizolvate și se depun la fundul celulei sub formă de nămol anodic.
Cuprul din soluție se depune de preferință pe catod, în timp ce metalele mai puțin nobile nu se pot descărca acolo; rămân în electrolit până când purificarea periodică le îndepărtează. Cuprul depus pe catod este de o puritate foarte mare și este cunoscut sub denumirea de cupru catodic sau cupru electrolitic; materialul care conține 99,9935% Cu sau mai mult este clasificat ca cupru catod de înaltă puritate.
O plantă conține de obicei sute sau chiar mii de celule, fiecare sursă de curent continuu conectând un număr de celule în serie ca un singur sistem. Electrolitul trebuie să circule continuu pentru a-și menține compoziția uniformă, iar sistemul de circulație include încălzitoare care mențin temperatura de funcționare.

Fig. 1 Cupru catod de înaltă puritate

Fig. 2 Instalație electrolitică de cupru în funcțiune
2. Reacțiile electrodului și electrolitul
2.1 Reacțiile electrozilor
Cuprul anodic conține o cantitate mică de impurități (în general 0,3%–1,5%), iar electrolitul este în principal o soluție de sulfat de cupru cu acid sulfuric liber.

Fig. 3 Schema procesului: 1-anod; 2-catod; 3-bara conductoare; 4-soluție apoasă de CuS04 și H2SO4

Fig. 4 Anozii și catozii atârnau alternativ într-o celulă, cu bare de cupru deasupra
Prin ionizare, componentele electrolitice formează ioni prin următoarele reacții:
CuSO₄=Cu²⁺ + SO₄²⁻ (1-1)
H₂SO₄=2H⁺ + SO₄²⁻ (1-2)
H₂O=H⁺ + OH⁻ (1-3)
Înainte de aplicarea curentului, aceste reacții sunt în echilibru dinamic; când curentul continuu trece prin electrozi și soluție, ionii se mișcă direcțional. La anod pot apărea următoarele reacții:
Cu − 2e=Cu²⁺, E⁰(Cu²⁺/Cu)=+0.34 V (1-4)
H₂O − 2e = 1/2 O₂ + 2H⁺, E⁰(O₂/H₂O) = +1.23 V (1-5)
SO₄²⁻ − 2e=SO₃ + 1/2 O₂, E⁰(O₂/SO₄²⁻)=+2.42 V (1-6)
Potențialele standard ale H₂O și SO₄²⁻ sunt foarte mari, astfel încât în condiții normale niciunul nu se poate descărca pe anodul de cupru. Evoluția oxigenului poartă și o supratensiune mare, astfel încât reacția (1-5) nu are loc. Oxigenul poate evolua numai atunci când concentrația de ioni de cupru este extrem de mare sau când pasivarea severă a anodului crește tensiunea celulei peste 1,7 V. SO₄²⁻ are un potențial și mai pozitiv și nu se poate descărca în electrorafinarea cuprului.
La catod pot apărea următoarele reacții:
Cu²⁺ + 2e=Cu, E⁰(Cu²⁺/Cu)=+0.34 V (1-7)
2H⁺ + 2e = H₂, E⁰(H⁺/H₂) = 0 V (1-8)
Depunerile de cupru la un potențial mai pozitiv decât hidrogenul, iar hidrogenul are o supratensiune mare asupra cuprului. Prin urmare, hidrogenul poate evolua numai atunci când concentrația de ioni de cupru din apropierea catodului este extrem de scăzută și densitatea excesivă de curent provoacă polarizare severă a concentrației.
Esența electrorafinării este astfel cuprul care se dizolvă anodic ca Cu²⁺ după pierderea electronilor și depunerea catodic ca cupru metalic după obținerea lor. Cu⁺ se formează inevitabil și declanșează o serie de reacții secundare care complică procesul.
2.2 Selectarea și compoziția electrolitului
Sistemul cu acid sulfuric este ales deoarece conduce bine electricitatea, se evaporă puțin și este stabil, permițând funcționarea la temperatură și aciditate mai ridicate. Sulfatul de cupru are o tensiune de descompunere scăzută; arsenul, antimoniul și plumbul formează compuși puțin solubili în acid sulfuric, astfel încât impuritățile afectează mai puțin calitatea catodului; iar metalele prețioase sunt separate aproape complet.
Compoziția depinde de anod, densitatea curentului și calitatea necesară a catodului și diferă între plante. Valorile tipice sunt 40–55 g/L Cu prezent sub formă de CuSO₄ și 100–200 g/L H₂SO₄.

Fig. 5 Rânduri de celule cu alimentare cu electroliți și conducte de circulație
Se menține o concentrație de clorură de 15-60 mg/L pentru a scădea concentrația de ioni de argint, astfel încât argintul să nu se poată descărca și să se piardă, pentru a suprima activitatea ionilor As, Sb și Bi și pentru a elimina pasivarea anodului. De asemenea, se adaugă aditivi activi de suprafață, cum ar fi lipici și tiouree, pentru a preveni nodulii și creșterea dendritică și pentru a obține un catod dens, neted; deoarece cresc vascozitatea, dozajul depinde de conditiile fiecarei plante.
3. Unde se duc impuritățile
Cuprul anod este un aliaj care conține multe elemente. Prin potențialul lor în raport cu cuprul, impuritățile se împart în patru grupe: semnificativ mai negative decât cuprul (zinc, fier, staniu, plumb, cobalt, nichel); semnificativ mai pozitiv (argint, aur și grupul de platină); aproape, dar puțin mai negativ decât cuprul (arsen, antimoniu, bismut); și altele precum oxigen, sulf, seleniu, telur și siliciu.
În timpul electrolizei, impuritățile au doar trei destinații: rămân în electrolit, pătrund în slime anodului sau contaminează catodul în cantități mici. Aceste trei căi sunt tocmai motivul pentru care electrorafinarea purifică cuprul.
Impuritățile mai negative decât cuprul se dizolvă anodic ca ioni divalenți. Potențialele lor sunt mult sub cele ale cuprului, așa că nu se pot depune pe catodul aceleiași celule și se acumulează pur și simplu în electrolit; efectele lor comune sunt consumul de acid sulfuric, creșterea rezistenței și densității electrolitului și încetinirea depunerii nămolului anodic. Plumbul și staniul formează săruri sau oxizi puțin solubili și trec în mare parte în nămolul anodic.
Argintul, aurul și metalele din grupul platinei se dizolvă cu greu și trec aproape în întregime în nămolul anodic, cu aur aproape de 100%; urmele de aur din cuprul catodic provin din antrenarea mecanică a slimei. Menținerea unei anumite concentrații de clorură formează clorură de argint și reduce pierderile de argint.
Arsenicul, antimoniul și bismutul au potențiale apropiate de cupru și sunt greu de depozitat în condiții normale de funcționare: o parte se hidrolizează în oxizi solizi care pătrund în nămol, o parte se acumulează în electrolit. Arsenicul trivalent cu antimoniu pentavalent și antimoniul trivalent cu arsenul pentavalent formează flocuri puțin solubile, în general mai fine de 10 μm, care se depun slab și constituie nămol anodic plutitor. Aderă mecanic la catod sau este înfundat între granule de cupru, scăzând calitatea catodului și, de asemenea, scalează conducta de circulație.
4. Pasivarea anodului și polarizarea concentrației
4.1 Pasivarea anodului
Pasivarea înseamnă pierderea activității. În electroliză, pasivarea metalului se referă la pierderea metalului electrodului, într-o anumită măsură, din capacitatea sa de a se transfera în soluție sub curent. Un electrod pasivat nu-și mai arată potențialul inerent, ci se apropie de cel al unui metal mai electropozitiv; chimic, își pierde capacitatea de a se oxida și mai ales de a se dizolva.
Conform teoriei fază-film, peliculele formate în condiții de electrorafinare a cuprului se împart în două categorii:
(1) În timpul dizolvării anodului, sărurile insolubile, metalele mai electropozitive și oxizii insolubili proveniți din anodul însuși formează o peliculă subțire care izolează anodul de electrolit și îl pasivează;
(2) Sulfatul de cupru se cristalizează din cauza polarizării concentrației și acoperă suprafața anodului, provocând pasivare.
Cele două pot apărea separat sau împreună; cantitatea și comportamentul de adsorbție al nămolului anodic afectează puternic primul tip de peliculă.
4.2 Polarizarea concentrației
În funcționarea intensificată, polarizarea concentrației este principala cauză a pasivării anodului. Când Cu²⁺ din compartimentul anodului ajunge la saturație sau suprasaturare, sulfatul de cupru se depune pe suprafața anodului, blocând reacția anodului, ridicând potențialul anodic și împiedicând H⁺ să ajungă în interiorul depozitului.
În plus, Cu₂O din anod reacţionează cu H₂SO₄ pentru a forma pulbere de cupru şi Cu²⁺, crescând concentraţia de cupru în timp ce consumă acid; pulberea spongioasa acopera anodul si ii ridica potentialul. pH-ul compartimentului anodic crește, iar odată ce depășește 3,9 sistemul intră în câmpul de stabilitate CuO–Cu₂O și pasivează.
Pasivarea cauzată de polarizarea concentrației este strâns legată de difuzia ionilor. Creșterea temperaturii electrolitului, creșterea circulației, scăderea conținutului de impurități și reducerea moderată a concentrației de Cu²⁺ toate vâscozitatea mai scăzută, ceea ce crește viteza de difuzie a Cu²⁺ și permite o densitate mai mare de curent fără pasivare.
Măsuri împotriva pasivării anodului
(1) Îndepărtați impuritățile pe cât posibil în timpul rafinării la foc;
(2) Controlați o temperatură adecvată de turnare a anodului pentru a reduce gazul dizolvat și pentru a face structura cerealelor consistentă între margini și centru;
(3) Menține o compoziție și o temperatură rezonabilă a electroliților;
(4) Creșteți rata de circulație a electrolitului în mod corespunzător și alegeți un model de circulație eficient;
(5) Utilizați activatori precum Cl⁻ și aditivi noi; EDTA, de exemplu, dă cea mai bună inhibare la o concentraţie de aproximativ 0,5%;
(6) Aplicați vibrații moderate electrozilor pentru a rupe stratul de oxid, filmul de sulfat de cupru sau acoperirea cu pulbere de cupru.
5. Electrocristalizarea și calitatea catodului
Electrocristalizarea acoperă întreaga secvență de la descărcarea cationilor la catod și formând atomi liberi și nuclee de cristal, până la formarea de cristale și formarea unui strat de metal pe suprafața catodului. Nucleii cresc într-o anumită viteză și sunt generați și propagați periodic pe fiecare față a stratului subțire de metal; pe măsură ce se formează noi nuclei plani, la interfață se dezvoltă un strat de metal.
Grositatea metalului depus din soluții simple de sare se încadrează în trei clase în funcție de densitatea curentului de schimb sau de supratensiune. Cuprul aparține clasei a doua: o supratensiune de câteva zeci de milivolți, o densitate de curent de schimb de i₀ ≈ 0,1 A/m² și granule care nu depășesc 10 μm.
Descărcarea ionilor de cupru la catod este sub control mixt, guvernată împreună de polarizarea concentrației și polarizarea electrochimică. Trasarea curbei de polarizare ca η=a + b·lg i dă curba ABC (Fig. 4). Segmentul AB este linia Tafel, dominată de polarizarea electrochimică, unde electroliza la densitatea de curent corespunzătoare dă un produs dens; segmentul BC este un arc, regiunea de control mixt, unde există un gradient de concentrație și depozitul nu este dens.

Fig. 6 Relația dintre η și lg i
Punctul B marchează trecerea de la polarizarea electrochimică la controlul mixt: deasupra densității sale de curent apare un gradient de concentrație și depozitul poate crește dendrite. B se află la 100 A/m², în timp ce electrorafinarea rulează în mod normal la 200-340 A/m². Prin urmare, producția funcționează deja în regiunea de control mixt, ceea ce face dificil de obținut cuprul cu catod dens; regiunea Tafel trebuie extinsă și polarizarea electrochimică crescută. Acesta este exact rolul aditivilor: ei schimbă potențialul catodului, astfel încât nuclearea și creșterea favorizează cristalele fine și netede.
În afară de o cantitate mică de argint prezentă sub formă de metal, impuritățile din cuprul catodic există ca particule compuse în crăpăturile cuprului. Plumbul, antimoniul, bismutul, sulful și o parte din argint intră prin antrenare mecanică mai degrabă decât prin descărcare electrochimică. Distribuția mărimii particulelor a nămolului anodic se potrivește cu cea a impurităților din catod, ambele fiind extrem de fine, astfel încât nămolul și solidele în suspensie din electrolit au o influență decisivă asupra calității catodului. Reducerea solidelor în suspensie (puritatea sub 10 ppm după filtrare) și creșterea densității depozitului ajută atât la reducerea contaminării mecanice, cât și la îmbunătățirea calității catodului.
6. Parametrii cheie de funcționare și consumul de energie
Densitatea curentului înseamnă în mod normal densitatea curentului catodic, curentul pe unitatea de suprafață a catodului (A/m²). Este unul dintre cei mai importanți indici tehno-economici și un factor major în structura depozitului: o densitate scăzută de curent dă depozite fine, aderente, în timp ce una ridicată tinde să dea depuneri grosiere, neaderente și poroase și pasivare ușoară a anodului. Înainte de 2000, electroliza convențională folosea 220–270 A/m²; astăzi se utilizează 280–340 A/m².
Tensiunea celulei are patru componente: Ece=(φan − φca) + El + Econ + Ep, și anume potențialele anodului și catodic, căderea de tensiune a electrolitului și căderile de contact în interiorul celulei. Între 220 și 300 A/m², fiecare 1 A/m² suplimentar crește tensiunea celulei cu aproximativ 1 mV. Celulele funcționează la 0,2–0,4 V cu o eficiență curentă de 90%–98% (95%–98% în plantele chineze); consumul de energie crește pe măsură ce tensiunea celulei crește sau eficiența curentului scade, iar tensiunea celulei domină deoarece variază într-un interval mult mai larg.
Creșterea temperaturii electrolitului scade vâscozitatea, ajută la sedimentarea slimei plutitoare, accelerează difuzia ionilor și reduce rezistența la electroliți. Conductivitatea măsurată la 55 de grade este de aproximativ 2,5 ori mai mare decât la 25 de grade, iar între 50 și 60 de grade rezistența scade cu aproximativ 0,7% pentru fiecare creștere de 1 grad. O temperatură prea mare, totuși, crește consumul de abur, accelerează evaporarea și înrăutățește condițiile de lucru, astfel încât 60-66 de grade sunt menținute în mod normal.
Electrolitul trebuie să circule continuu pentru a menține temperatura și concentrația uniforme în interiorul celulelor. Viteza de circulație depinde în principal de modelul de circulație, densitatea curentului, volumul celulei și compoziția anodului; o densitate mare de curent necesită o rată de circulație mai mare pentru a limita polarizarea concentrației.
În timpul electrolizei, concentrația de cupru continuă să crească, cu aproximativ 1,5%–2,0% din cantitatea dizolvată din anod, în timp ce impuritățile se acumulează și concentrația de acid sulfuric scade. Pentru a menține electrolitul stabil, un volum echivalent este evacuat din sistemul de circulație până la purificare și înlocuit cu apă proaspătă și acid; sângerul este decuprat și îndepărtat de arsen, antimoniu și bismut pentru a produce sulfat de cupru, sulfatul de nichel brut este recuperat prin cristalizare, iar acidul revine în circuitul de electroliză.





